miercuri, 8 iulie 2009

Gustav a lăsat în urmă peste 100 de morţi

Uraganul Gustav şi-a diminuat dramatic intensitatea, transformându- se ieri în furtună şi apoi în simplă depresiune tropicală, dar trecerea sa prin statul american Louisiana s-a soldat cu şapte morţi şi importante pagube materiale.

Victimele din SUA, toate decedate în timpul şi din cauza evacuării lor din calea furtunii, se adaugă celor 96 de persoane ucise de Gustav în Haiti, Jamaica şi Republica Dominicană. În Cuba, unde uraganul a provocat distrugeri masive, nu s-a înregistrat nicio victimă.

Valurile de furtună antrenate de uragan înainte de a atinge uscatul au pus la grea încercare sistemul de diguri al oraşului New Orleans, refăcut doar parţial după devastatorul uragan Katrina, din 2005. Ray Nagin, primarul din New Orleans, actualmente un oraş- fantomă, a apreciat că locuitorii urbei se vor putea întoarce la casele
lor începând de mâine, astăzi urmând să revină la sedii patronii şi angajaţii de firme
. Deşi oraşul a fost aproape complet părăsit, poliţiştii şi membrii Gărzilor Naţionale care asigurau paza au raportat arestarea pentru furt a doar două persoane.

Niciun comentariu: