Ritmul anual de creştere a creditelor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a încetinit semnificativ în octombrie, la 44,8%, de la 50,5% în luna precedentă, ca urmare a comprimării accentuate a împrumuturilor în valută, arată, marţi, datele publicate de banca centrală.
În patru luni, ritmul anual de creştere a creditării s-a temperat cu aproape 19 puncte procentuale, de la nivelul de 63,4% atins în iunie.
La începutul lui octombrie a început să fie aplicat noul
regulament de creditare a populaţie al BNR - Regulamentul nr. 11 din 19 august 2008 -, care a modificat şi completat un regulament mai vechi al BNR privind limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice. Acesta a impus cerinţa ca băncile să solicite clienţilor fişe fiscale şi să stabilească diferenţiat gradul maxim de îndatorare.
Creditul
neguvernamental însuma, la finalul lunii octombrie, 193,06 miliarde lei (52,7 miliarde euro
), în scădere cu 0,6% - în termeni nominali - faţă de septembrie. În termeni reali, ţinând cont
de inflaţie, creditul neguvernamental s-a comprimat cu 1,6% faţă de luna anterioară.
Creditele în valută au înregistrat cel mai mare declin în octombrie, după introducerea noului regulament al BNR, valoarea lor reducându-se cu 1,5%, până la 107,21 miliarde lei (29,3 miliarde euro). Totuşi, dacă se calculează în euro, creditul în valută a crescut în octombrie cu 0,4%, potrivit BNR.
În schimb, creditele în lei au continuat să crească în termeni nominali în octombrie - cu 0,6% până la 85,85 miliarde lei (23,4 miliarde euro), însă într-un ritm inferior inflaţiei din a zecea lună a anului, astfel că, în termeni reali, a avut loc un declin - cu 0,4% - şi pe acest segment.
Evoluţia creditului în valută din septembrie, prezentat de BNR în valoarea echivalentă în lei, a fost influenţată semnificativ de aprecierea leului în faţa euro între cele două niveluri de referinţă. Astfel, la cursul de referinţă al BNR din 31 octombrie, de 3,6610 lei/euro, moneda naţională era mai scumpă cu 1,9% (peste 7 bani) faţă de nivelul din 30 septembrie, de 3,7336 lei/euro.
Evoluţia din octombrie a generat o uşoară modificare a raportului dintre leu şi alte monede în cadrul creditului neguvernamental, împrumuturile în valută reducându-şi ponderea la 55,53% din total, faţă de 56,06% în septembrie. Creditele în lei au ajuns să cântărească 44,47% la sfârşitul lui octombrie.
Pe componenta în lei, cel mai mult au crescut în octombrie împrumuturile acordate populaţiei, cu 0,9% faţă de luna precedentă - şi cu 29% faţă de octombrie 2007 - până la 41,38 miliarde lei (echivalentul a 11,3 miliarde euro). Creditele în lei acordate firmelor au avansat în octombrie ceva mai lent, cu 0,4% faţă de septembrie - şi cu 36,4% faţă de aceeaşi lună din 2007 - până la 44,47 miliarde lei (12,15 miliarde euro).
Creditele în valută acordate populaţiei, care au avansat în ritm accelerat în ultimii ani, s-au comprimat în octombrie cu 1,2% faţă de luna anterioară, până la 54,39 miliarde lei (14,86 miliarde euro) la valoarea echivalentă în lei. La valori exprimate în euro, creditul în valută acordat populaţiei a crescut uşor în octombrie.
Ritmul anual de creştere al creditelor în valută acordate populaţiei a încetinit semnificativ în octombrie, la 74,4%, de la 86,7% în luna precedentă. În septembrie, valoarea creditelor în valută sporise cu 9,4% faţă de august.
Împrumuturile în valută acordate firmelor au scăzut şi ele semnificativ în octombrie, cu 1,9% faţă de luna anterioară, până la 52,82 miliarde lei, ritmul anual de creştere coborând de la 45,7% în septembrie la 41%.
Creditul guvernamental (al administraţiei centrale, administraţiilor locale, administraţiilor sistemelor de asigurări sociale) şi-a accelerat, în schimb, ritmul anual de creştere în octombrie, la 35,2% (25,9% în termeni reali), de la 33,2% în septembrie, după un avans lunar de 4,2%, la 12 miliarde lei, se mai arată în raportul BNR.
Masa monetară în sens larg (M3) - care cuprinde numerarul în circulaţie, depozitele overnight, depozitele cu durata iniţială de până la doi ani inclusiv şi alte instrumente financiare
- s-a comprimat în octombrie cu 2,1% faţă de luna anterioară, până la 162,52 miliarde lei (echivalentul a 44,4 miliarde euro).
Faţă de octombrie 2007, M3 a crescut în a zecea lună a acestui an cu 26,1%, ritm mult inferior celui din intervalul septembrie 2007-septembrie 2008, de 31,1%.
Ritmul anual de creştere al M3 s-a temperat semnificativ - cu 13,6 puncte procentuale - faţă de mai, când avansul ajunsese la 39,7%.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu