În R. Moldova, arhivarii primesc mai puţini bani decât şomerii
„Sunteţi fete liniştite şi credeţi că totul e bine sau, dimpotrivă, aţi pierdut nădejdea că poate să se schimbe ceva? Dar să pierzi nădejdea e cel mai rău - atunci eşti disperat total”, a declarat ieri preşedintele Voronin în faţa angajatelor Arhivei Naţionale, după ce le-a întrebat dacă au „propuneri, solicitări sau jalobe k nacialistvu” şi sala a tăcut.
Pavel Păduraru
În cele din urmă, o arhivară i-a pus câteva întrebări, lucru ce l-a făcut curios pe Voronin, care a întrebat-o: „Vrei să faci cunoştinţă cu mine?”. Când femeia a spus că a fost şi la
Moscova, şi în China, unde condiţiile de întreţinere a arhivelor nici nu se compară cu ale noastre, Voronin i-a replicat: „Aţi fost în China, dar ziceţi că n-aveţi bani…”. „La noi lucrurile nu merg deloc spre bine, ci spre rău”, l-au atenţionat angajaţii arhivei pe preşedinte, iar el i-a asigurat că totul va fi bine.
Potrivit lui Vasile Isac, directorul Serviciului de stat de arhivă, Voronin e „primul conducător al Moldovei” care a vizitat Arhiva Naţională (AN) în ultimii 200 de ani. „Mie îmi merge, că unde mă duc, din 2001, toţi zic că prima dată o venit preşedintele”, s-a lăudat şeful statului. Vasile Isac s-a arătat încrezut în promisiunile şefului statului, remarcând că „această zi poate să intre în istorie”. Acestea, însă, după ce Isac l-a informat pe preşedinte despre problemele arhivelor şi ale angajaţilor de aici, unde situaţia e catastrofală: Legea salarizării stipulează pentru arhivişti cele mai mici salarii; unii angajaţi ai arhivelor au lefuri mai mici decât indemnizaţiile pentru şomeri; arhivele nu au spaţiu pentru păstrarea fondului arhivistic naţional de peste trei milioane de dosare. „În prezent, pregătim un proiect de construcţie a unei clădiri noi, pentru care avem nevoie de 25 de milioane de lei, dar cel mai tare mi-e frică să nu rămânem doar cu proiectul”, a remarcat Isac.
La rândul său, Voronin a afirmat că arhivele trebuie să lucreze cu tehnologii noi, deşi Isac i-a explicat că pentru aceasta e nevoie de programatori, care nu vor munci cu nişte salarii mizere. Preşedintele a promis că totul se va rezolva, dacă Serviciul de stat de arhivă va elabora un plan cu aceste probleme şi-l va propune guvernului, dând, totodată, indicaţii ca fondul de rezervă al AN să fie evacuat din Chişinău.
Şeful statului s-a distrat copios, luând cunoştinţă de documentele
vechi. Observând o carte domnească dată de Ştefan cel Mare unei slugi, a întrebat: „Za cito? Cred că avea dispoziţie bună în ziua aceea”. În faţa altui act, semnat de Mihail Racoviţă, Voronin a exclamat: „Uite, aici despre ţigani e scris!”. Iar o gramotă a lui Petru I l-a făcut să-l ia la trei parale, glumeţ, pe Ion Morei, şeful Consiliului Suprem de Securitate
: „Şi aiştia făceau greşeli, Ion, aşa cum serviciul tău îmi scrie scrisori cu greşeli: scăpau cuvinte, buchii, uite. Erau şi atunci redactori şi pisari care scriau frumos”. Citind câteva rânduri din document
, a adăugat: „Alioşa Mihailovici! Vezi că aici e scris despre Alioşa Mihailovici?”. Văzând apoi un dosar intitulat: „Äĺëî Äâîđ˙íńęîăî ńîáđŕíč˙” (Dosarul Adunării nobilimii), preşedintele s-a mirat: „A, asta-s consiliul municipal? La aeştia de-amu să nu le faceţi delă, să-i lăsaţi, că le-or face alţii delă”. „Îmi rămâne să vă doresc succes şi să încercăm să deschidem pagini în istoria arhivisticii Moldovei noi”, a declarat Voronin înainte de plecare.
miercuri, 25 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu