Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, numită recent de contestatarii rectorului, Universitatea Adrian Gorun, se află de ceva timp în conflict cu organizaţiile nonguvernamentale din România care militează şi monitorizează integritatea şi transparenţa în instituţiile statului. De când rectorul a emis un ordin de „secretizare” a unor documente publice, mai multe ONG-uri au considerat drept un abuz acest lucru. Centrul de Resurse Juridice a cerut Universităţii să le înainteze exact documentele instituite de rector ca fiind secrete. CRJ a adresat solicitarea în baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, considerând că documentele solicitate sunt publice.
După ce Pro Democraţia şi Transparency International şi-au exprimat indignarea faţă de faptul că rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Adrian Gorun, a emis un ordin prin care a dispus ca mai multe documente
publice să fie secrete, Centrul de Resurse Juridice vrea să meargă şi mai departe.
Experţii CRJ au cerut, de curând, ca instituţia publică să înainteze, în baza Legii 544/2001, legea privind liberul acces la informaţii de interes public, exact documentele instituite ca secret de serviciu. Juriştii organizaţiei consideră că documentele sunt publice, odată ce ele se regăsesc în legea care trebuie să asigure transparenţa decizională.
„Încă nu am primit nici un răspuns din partea Universităţii. Ce-i drept, termenul prevăzut în lege încă nu s-a scurs. Noi aşteptăm cu mare interes răspunsul instituţiei publice”, a declarat Radu Nicolae, coordonatorul programului de Integritate Publică al CRJ.
Reamintim că rectorul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Adrian Gorun, imediat ce a fost schimbat din funcţia de secretar general al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, a instituit mai multe documente publice ca fiind secrete. Nota este semnată şi de fostul cancelar general al Universităţii, Dorel Chiriţescu.
Secretele lui Gorun şi Chiriţescu
Iată ce spune nota: „Constituie secret de serviciu, următoarele documente şi acte care vor asigura regimul precizat de lege”. Şi de aici avem enumerarea: „documentele şi actele financiar-contabile, documentele şi actele referitoare la faptele premergătoare şi desfăşurarea operaţiunilor de achiziţii, documentele şi actele secretariatului, atât ale compartimentelor cât şi ale Rectoratului, hotărârile organelor colegiale până la faza publicării, documentele întocmite de comisiile pe probleme până la finalizarea şi publicarea acestora, documentele de personal şi dosare
de personal, inclusiv ştatele de funcţii, documentele de audit, care prin publicarea lor încalcă prevederile constituţionale, corespondenţa cu alte instituţii publice, delegaţiile interne şi externe, reclamaţiile şi sesizările, fişele de magazie şi dispoziţiile privind organizarea şi funcţionarea instituţiei”. Acestea sunt acte cu regim strict secret, în opinia celor doi conducători ai Universităţii. ONG-urile sunt de altă părere care vor să-şi argumenteze cele susţinute, motiv pentru care susţin că merg până la capăt.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu