Se presupune că, odată lăsaţi la grădiniţă, micuţii se află sub strictă supraveghere. Din păcate însă, acest lucru nu se întîmplă întotdeauna, iar Andrei Fişcuci este un trist exemplu în acest sens. În vîrstă de numai şase ani, băieţelul a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Constanţa, după ce şi-a rupt mîna la grădiniţă. „Marţi a sosit un pacient minor care prezenta o fractură de cot la mîna stîngă. Braţul i-a fost imobilizat în ghips şi acum va mai rămîne internat trei zile, pentru a fi monitorizat. Fracturile de cot sînt foarte periculoase deoarece sînt instabile. Fragmentele de os se pot deplasa, chiar şi după ce au fost fixate, din cauza mişcărilor involuntare ale muşchilor. De aceea, pacientul va fi monitorizat periodic”, a declarat doctorul Aurel Prună, din cadrul SJU. Andrei a fost lăsat de mama sa, Florentina Fişcuci, în grija educatoarei de la Grădiniţa din Comana. „L-am adus pe băiat la grădiniţă la 8.20, după care am plecat la casa mamei mele din Comana. La 10.00 am plecat spre magazinul din localitate. Cînd am ajuns în dreptul grădiniţei m-a strigat educatoarea, care mi-a spus că băiatul meu plîngea de o oră. L-am luat şi l-am dus la medicul de familie. După ce l-a consultat, a chemat o ambulanţă şi ne-a trimis la urgenţă în Constanţa, unde am ajuns pe la 12.00. Aici am aflat că fiul meu avea mîna ruptă”, a povestit, indignată, mama copilului. Pe patul de spital, Andrei a povestit cum şi-a rupt mîna: „Ne jucam şi unul dintre colegi mi-a pus o maşinuţă în faţă. Eu nu am văzut-o, m-am împiedicat şi am căzut”. Florentina este şocată de ceea ce s-a întîmplat şi îi reproşează educatoarei lipsa de atenţie de care a dat dovadă. „Eu mi-am lăsat copilul la grădiniţă întreg şi trebuia să-l iau la fel. Trebuia să fie mai atentă să nu se întîmple aşa ceva. În plus
, dacă nu mă duceam la magazin şi nu mă vedea, ce se întîmpla? Îl lăsa să plîngă încă două ore, pînă cînd se termina programul şi mă duceam să-l iau? Putea să trimită pe cineva să mă cheme. Nu mi se pare deloc corect felul în care a procedat. Acum mie îmi este foarte greu, mai ales că sînt însărcinată şi ar trebui să nasc peste cîteva zile. Andrei ce vină are? Trebuie să suporte dureri infernale din cauza neglijenţei educatoarei?”, a mai afirmat ea. Potrivit dr. Prună, dacă băiatul ar fi sosit mai tîrziu, durerea ar fi devenit insuportabilă pentru el, iar braţul s-ar fi tumefiat în întregime, ceea ce ar fi îngreunat sarcina medicilor
. Grădiniţa nu are personalitate juridică şi face parte din Şcoala de Arte şi Meserii Comana, a cărei conducere are, evident, propria variantă legată de incident. „Am vorbit cu educatoarea, Alina Adam, care mi-a spus că accidentul a avut loc în afara programului. Practic se începe de la ora 8.30, dar pentru că avem copii
din localităţi mai îndepărtate, grădiniţa e deschisă mai devreme. La 8.20, copilul a fost adus de mama sa, care a plecat pentru cîteva minute pînă la un butic din apropiere, urmînd să se întoarcă. În acest timp, un alt copil l-a lovit uşor pe Andrei cu o maşinuţă peste cot. Pentru că mai suferise o fractură în acelaşi loc şi era sensibil, băiatul a început să plîngă. Imediat, educatoarea l-a luat pe Andrei şi s-a îndreptat spre dispensar, pe drum întîlnind-o şi pe mama acestuia. Întîmplător, în Comana se afla o ambulanţă, care venise pentru un alt caz. Profitînd de ocazie, medicul a recomandat transportarea copilului la Constanţa, în vederea efectuării unei radiografii. Urmează să vorbesc însă şi cu mama copilului, pentru a afla care este varianta sa, iar după aceea vom lua o decizie”, a declarat directorul Şcolii de Arte şi Meserii Comana, Nicoleta Radu. Cazul a intrat şi în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), care va cerceta pentru a afla de partea cui se află adevărul. „În cazul în care educatoarea se face vinovată, vom dispune sancţionarea ei”, a declarat purtătorul de cuvînt al ISJ, Ana Maria Burada. O educatoare neglijentă, o mămică indignată care vrea să lupte cu sistemul
, conducerea de neclintit a unei unităţi de învăţămînt şi un băieţel cu mîna ruptă, acestea sînt ingredientele acestei poveşti. Vinovaţii? Probabil, ca întotdeauna, cei fără vină...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu