sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Carele de lupta revin pe strazile Romei

Celebrele curse sangeroase de care, din epoca de glorie a Imperiului Roman, ar putea reveni pe strazile capitalei Italiei. Ce-i drept, de aceasta data, cu cat mai putina violenta posibila, au precizat organizatorii. Este vorba despre o societate istorica numita Vadis Al Maximo, care duce tratative cu edilii Romei, pentru a reinvia spectaculoasele curse. “Evenimentul va dura trei zile, incepand cu data de 17 octombrie, adica exact in aceeasi perioada, ca la vechii romani”, a precizat Franco Calo, de la Vadis Al Maximo. “Teatrul” de desfasurare a spectacolului ar putea fi zona din jurul Circus Maximus, care este acum parc, dar chiar si alte zone ale Romei, special pregatite pentru o asemenea intrecere. “In acest moment, nimic nu a este aranjat. Deocamdata discutam optiunile, iar ultimul cuvant ar trebui sa-l aiba Ministerul Culturii si cel al Sportului. Speram totusi ca vom putea organiza evenimentul, astfel incat locuitorii Romei sa aiba ocazia sa asiste la un fragment de istorie, fie si sub o forma moderna”, a declarat un reprezentant al Municipalitatii.

Niciun comentariu: